Despre rădăcini și fotografia de nou-născut – o poveste despre întoarcere, vindecare și începuturi
29.10.2025
În primul articol de pe blog, Mă întorc acolo unde îmi este inima, povesteam despre momentul în care am simțit că pot, în sfârșit, să revin la fotografie, la acel loc interior care mereu m-a chemat, dar pe care, pentru o vreme, a trebuit să-l las deoparte.
Un început oprit brusc
În urmă cu șase ani, viața m-a oprit brusc. Prea brusc.
Eram însărcinată cu cea de-a doua fiică, iar o sarcină cu risc de naștere prematură m-a obligat la repaus total.
A trebuit să mă desprind de tot ce construisem, să închid ușa studioului fără să pot măcar să-mi strâng singură lucrurile. Totul s-a petrecut brusc, ca o tăietură în mijlocul unei povești care prindea contur.
Aparatul a rămas în geantă ani de zile. Cutii întregi de recuzită au rămas închise, ca niște fragmente dintr-o viață care părea să nu mai fie a mea.
Nu puteam nici măcar să privesc imaginile din trecut.
Sarcina a fost grea, iar nașterea, una dintre cele mai intense și copleșitoare experiențe din viața mea.
Apoi, când abia începeam să ne ridicăm, a venit pandemia.
COVID-ul a schimbat tot: ritmurile, siguranța, felul în care trăiam.
Pentru o vreme, lumea s-a micșorat la interiorul casei, la copii si la zile care semănau între ele.
Au fost ani în care am simțit că am pierdut o parte din mine. Acea parte care crea.
Dar, acei ani au fost și începutul unei alte călătorii personale: cea a vindecării, a introspecției și a reîntoarcerii la esență.
Vindecare, căutare, redescoperire
Timpul, are felul lui de a vindeca.
Am mers la terapie, am început să înțeleg, să accept si să vindec.
Am descoperit cât de adânc se duc rădăcinile mele, în familie, în povești și în emoțiile celor dinaintea mea. Am învățat despre moșteniri invizibile, despre felul în care poveștile celor de dinaintea noastră trăiesc mai departe în noi.
Și, undeva pe acest drum de redescoperire, mai exact spre sfârșitul anului trecut, am înțeles ceva esențial: fotografia este drumul meu.
Acolo vibrez cu adevărat, în conexiunea cu mamele, cu bebelușii și cu emoțiile care se nasc odată cu ei.
O întoarcere mai matură, mai ancorată
M-am întors la fotografie altfel. Mai prezentă și mai conștientă. Acum caut autenticitatea și emoțiile adevărate.
Lumea fotografiei s-a schimbat mult. Sunt mulți oameni talentați cu stiluri noi si abordări diferite.
Dar eu simt că m-am întors cu alt ochi. Cu mai multă liniște și mai mult sens.
Pentru mine, fotografia de nou-născut e despre rădăcini, despre noi începuturi și despre iubire.
De ce fotografia de nou-născut este importantă
Fotografiile de nou-născut sunt rădăcinile vizibile ale poveștii voastre de familie. Fotografiile surprind nu doar chipul bebelușului, ci și emoția începutului vostru împreună, primele mângâieri, primele zâmbete, liniștea din brațele părinților.
Peste ani, aceste imagini vor fi parte din moștenirea lui, o dovadă a legăturii profunde care v-a unit din prima clipă.
Pentru că timpul trece, dar iubirea rămâne, iar fotografia o face vizibilă.
Fotografia ca formă de conectare
De multe ori, părinții vin la ședință emoționați, obosiți, copleșiți de tot ce înseamnă noul început.
Dar în momentul în care își privesc copilul, în tăcere, se întâmplă ceva magic.
Totul se liniștește.
Rămâne doar iubirea.
Iar eu… doar o surprind.
Cred că fiecare imagine spune o poveste despre unde am început și cine suntem.
Despre legături invizibile care trec dintr-o generație în alta și care, prin fotografie, devin vizibile.
Când privim o imagine din primele zile de viață ale copilului nostru, nu vedem doar un bebeluș. Vedem o linie între trecut, prezent și viitor.
Fotografia de nou-născut este un mod de a onora viața, de a aduce lumină peste începuturi și de a spune:
„Aici sunt rădăcinile tale. Așa a început povestea ta.”
Dacă ai citit până aici, îți mulțumesc.
Poate că și tu ești într-un moment de întoarcere către tine, către familie, către ceea ce contează cu adevărat.
Fotografia are acest dar: ne ajută să vedem mai clar iubirea din care suntem făcuți.
